Cosmetice Active Antiglicație | Mituri și .. profituri pentru piele

Anca Dragomirescu

Cosmetice Active Antiglicație

Capitolul 9

Odată cu îmbătrînirea organismului uman, nu asistăm doar la o scădere cantitativă a colagenului, dar și la o deteriorare calitativă a acestei proteine, la o rigidizare a sa, adică o pierdere de elasticitate, de flexibilitate. Procesul chimic incriminat în deprecierea funcțională a colagenului este reacția de glicație.

Reacţia Maillard sau glicația proteinelor reprezintă un proces non-enzimatic, prin care reziduuri tisulare glucidice se fizează pe lanţuri proteice. Reacţia are loc in vivo în aproape toate organismele animale. La temperatura corpului, procesul chimic are loc foarte lent, însă odată cu înaintarea în vârstă are loc o accelerare a sa, afectând diverse proteine structurale, şi îndeosebi colagenul din derm.

Așadar, actualmente se consideră că la fel de important precum este sinteza de colagen dermic, este și preservarea elasticității colagenului  existent.   În acest scop, ne stau la dispoziție agenți antiglicație (anti-AGE, unde AGE semnifică: advanced glycation end products). Capitolul prezintă și clasifică aceste substanțe active, între care, cea mai importantă și mai  utilizată fiind hesperidina.

Știați că ?  Reacția de glicație este bine cunoscută în biochimie. Acest proces nu este caracteristic doar îmbătrânirii.  Fenomenul are loc, în măsură mai accelerată, în organismul pacienților cu diabet zaharat (glicarea hemoglobinei fiind un marker al severității în diabet), dar se produce și în alte boli: aterosleroza, boala Alzheimer. De fapt, o parte dintre strategiile antiglicație (pe cale orală)  sunt cunoscute și recomandate persoanelor diabetice.  Explicația acestui fenomen (devenit mai accelerat  la diabetici) este simplă:  glucoza  neutilizată  tisular (ca urmare a insulio-rezistenței) are șanse mai mari  de  a  adera  la macromoleculele proteice din mediul intern.

Join our newsletter and get 20% discount
Promotion nulla vitae elit libero a pharetra augue