Menţinerea hidratării cutanate, în mod fiziologic, se bazează pe două molecule cheie: (a) ceramidele pentru spaţiul extracelular epidermic și (b) acidul hialuronic pentru matricea dermului.

Pe lângă aceste două molecule cheie, există și alți factori locali ai pielii, între care complex de substanțe endogene, complex numit generic NMF: natural moisturizing factor (factor natural de hidratare), localizat în epiderm. Acesta este, în fond, un melanj de substanțe, rezultate din proteoliza filagrinei (proteină reglatoare a sintezei de keratină), adică un amestec de aminoacizi și uree. Pe acest considerent, ureea este privită ca un bun agent hidratant epidermic, prezentă în unele produse cosmetice hidratante. 

Pentru epiderm, prezenta ceramidelor și a NMF nu reprezintă doar un garant al hidratării, ci și crearea unui mediu biologic propice pentru o bună homeostazie a pielii, pentru preservarea troficității epidermului, prevenția descuamațiilor superficiale și conservarea unor proprietăți biofizice (elasticitate).

Știați  că?   Acidul hialuronic a fost izolat pentru prima oară în 1934 din corpul vitros al ochiului de bovină, însă structura sa a fost elucidată ulterior printr-o combinaţie de metode chimice şi enzimatice.  Acidul hialuronic a fost găsit în toate ţesuturile mamiferelor, inclusiv în matricea extracelulară din ţesuturile conjunctive şi în lichidul sinovial.   Substanța a devenit din ce în ce mai atractivă pentru aplicaţii biomedicale, ca urmare a descoperirii unor noi şi interesante funcţii biologice.  Ca hidratant cutanat de uz topic, penetrabilitatea sa  intradermică trebuie ajutată prin metode fizice  (ELECTROPORAȚIE, impropiu  numită  mezoterapie virtuală).