Calea de administrare cutanată – veche decând lumea
Nu este surpinzător pentru nimeni faptul că pielea este nu doar o barieră de apărare, dar și o cale de administrare a cosmeticelor și a medicamentelor topice. Iar acest lucru este experimentat încă din antichitate. Într-o postare recentă de a mea, un fel de jurnal de vacanță, vorbeam despre vechii egipteni, ce foloseau active cosmetice dintre cele mai îndrăznețe, pentru rejuvenare. https://www.estifrumoasa.ro/din-povestea-plina-de-miracole-a-egiptului-antic-ne-au-ramas-frumuseti-feminine-legendare-nefertiti-nefertari-cleopatra . Povestea a mers mai departe, iar farmacologia a descris calea de administrare cutanată ca una ideală, ce ocolește pasajul hepatic.
Totuși, pe cât de bine cunoscută pare observația aceasta (pielea – cale de administrare), pe atât de multe semne de întrebare pot apărea. De unde pornește îndoiala? În primul rând, din observații empirice. Folosind creme cosmetice, omenirea nu a putut atinge visul de a reda tinerețea veșnică. În plus, recent apar și evidențe științifice. Există echipamente de evaluare a eficacității cosmeticelor ce nu mint! Este vorba despre aparate non-invazive, folosite în vivo, ce vorbesc despre unii parametri concreți ai pielii. Proprietăți variate precum: hidratarea, elasticitatea, relieful cutanat (ex. riduri) pot fi azi analizate (în dinamica unui tratament), prin tot atâtea dispozitive.
Dar ce să vezi! În inovarea cosmetică, in vitro (pe culturi celulare) anumite proprietăți ale unui nou activ pot fi puse în evidență (ex. sinteza de colagen). Surpiză! Aceeași propretate nu mai devine relevantă in vivo, după aplicarea pe piele. Se pune întrebarea firească: este cu adevărat posibil ca activul din produsul cosmetic X să ajungă la ținta sa din derm, traversând epidermul?
Ce posibilități ar fi ca activul să ajungă în derm?
Atunci când urmărim un efect la nivel epidermic, ca de exemplu hidratare de suprafață (cu active precum: uree, ceramide, ori cu creme grase, ocluzive), evidențirea efectului sa este imediată.
Lucrurile încep să fie mai nuanțate, atunci când ne dorim un efect la nivel mai profund, dermic. Aici încep discuțiile. Dacă activul este lipofil, se va strecura prin unitățile pilo-sebacee. Marea bâlbâială începe pentru moleculele hidrofile, sau pentru cele cu structură moleculară mare. Pentru rezolvarea acestei probleme, încă din zorii secolului trecut, omenirea găsise o primă soluție! Să inducă un epiderm mai fin. Să elimine zona de epiderm îngroșat și neviabil. Așa s-au născut procedurile pe peeling chimic (denumire medicală). Farmacistul le-ar numi proceduri de keratoliză.
Rezolvarea nu este o reușită 100%. Peelingurile chimice au numeroase precauții și contraindicații. Au venit apoi achiziții ale biofizicii: ionoforeza și ultrasunetele. Nici medicina estetică minim invazivă nu a stat cu mâinile încrucișate. A propus, cu toate criticile și riscurile, mezoterapia cu ace. Astăzi, progresele sunt de neimaginat odinioară. ELECTROPORAȚIA (impropiu numită mezoterapie virtuală) pare a fi pasul cel mai mare în acest domeniu. Aplicarea unor impulsuri de un anumit voltaj pe piele mărește permeabilitatea pielii și facilitează transportul transdermic al activelor. Astfel, unele molecule mari (sau molecule hidrofile) pot traversa pielea, deoarece sub acțiunea acestor impulsuri se crează pori (canale) de traversare medicamentoasă. https://accp1.onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1177/0091270009344984. Vestea bună este că astfel de aparate de electroporație există pe piața cosmetică și numeroase cabinete de skicare s-au aliniat tehnicii.
Mai multe despre activele cosmetice și ținta lor de acțiune am descris pe larg într-un capitol al ebook-ului meu Mituri și profituri pentru piele. https://www.estifrumoasa.ro/cumpara/
